Saturday, May 26, 2007

cuvant spatiu punct ...

Liniste intre note de pian.

Azi, dupa o vreme de absenta intre cuvinte pentru mine, am explodat in fulgere.

Am descoperit ca un pian ma linisteste, ma calmeaza dupa o lunga perioada de cautari a ceva pentru liniste. O liniste stinsa, cu ganduri smulse in tacere, cu exploxii interioare, cu lacrimi oprite pe genele ochilor, cu nasul rosu de la prea multe batistute, cu mainile prinse la gat pentru a ma feri de sinucigasi, cu pielea palida, cu creioane ce au varfurile rupte, cu plecari bruste, cu suspansuri si puncte puncte prea multe intre noi... trebuie sa invat sa accept sau sa refuz ceea ce nu imi convine. Sa nu mai fiu copilul tembel si rasfatat de toata lumea. Trebuie sa invat sa scriu si sa vorbesc la fel de frumos...

Dialoguri cu un suflet pierdut in aer:

Eram pe acelasi drum, cu aceasi destinatie, cu acelasi subiect in minte... o mana frageda, cu trasaturi masive si nuante palide, mi-a intins mana din lateral. Si-a facut simtita prezenta vizibil. In urma cu cateva zile, in timp ce apa imi spala trupul de murdariile realitatii am simti o prezenta in jurul meu. A trecut, lasand doar o umbra, cat sa simt ca e acolo. A lasat un miros al prezentei ce se imbiba in cerneala fricii si a nelinistii...

Am lasat balta intamplarea, am lasat deoparte ca in urma cu cativa ani le puteam simti prezenta in jurul meu si a altor persoane, ca le vedeam atat de aproape de mine...ca ma ingrijeau mereu si mereu... Intr-o zi m-am trezit si le-am ignorat total... le-am eliminat ca un tiran din viata si am refuzat sa mai cred in prezentele lor... dar dupa atata vreme au revenit.

A durat atat de putin revederea, a durat trei zile... cat sa ma puna pe ganduri. Ii povesteam unui prieten ca i-am simtit prezenta si ca am ignorat-o... a doua zi n-am mai aflat nimic, a disparut. Mereu spun ca daca divulg lucrurile in care cred cel mai mult, ele dispar. Sunetul si cuvantul spus le dizolva din viata mea, le pietrifica in cuvinte spuse si uitate... le inchide intr-un geam de sticla pentru vid... Si asa a disparut prezenta sa.. a disparut fara sa mai apara vreodata... Totusi... acum doua nopti m-a adormit cum imi place mie sa adorm – mangaiata pe mana de respiratie... mi-a suflat pana la vis pe mana...ca in vremurile vechi, ca in fiecare seara ce am reusit sa o stric pentru necredinta mea...

Mi-e dor de visare, de prezente, de somn lin... mi-e dor ca sa-mi revin din neputinta... din nervozitate... din boala....

„Azi-noapte erai umana, erai calda ca o adiere de vant de primavara” .... „mmm”(ffiiiuuuu).... „Sa iei chipul meu data viitoare si sper sa nu fi vreo coincidenta prea mare...inuman-o”... „apropiete de tavanul lor”... liniste.... de o moarte prea fina sa fie simtita....o adiere de vant ma adoarme in noapte....se pierde departe.... mi-e foame de moarte...

1 comment:

Anonymous said...

atat d tare ma bucura faptul k nu mai treci prin asemenea stari...foame d moarte nu vei mai avea...niciodata!poti sa o iei k o promisiune,pt k asta si e...iar singura suflare c t va mai adormi va fi a celui p care il iubesti...cel care va sta langa tine cat va trai...asta e din nou o promisiune...sper din tot sufletul k voi avea parte doar d blog-uri "pozitive",desi sunt convins k vom mai avea parte si d perioade mai putin fericite..dar o alta promisiune e k voi incerca sa le scurtez agonia si sa fac orice pt a le evita...cineva TE IUBESTE!