povesteste-mi despre nimic
in limitele bunului simt si a normalului firesc conceput de toti... iti dai seama ca in situatii de rara sensibilitate totul nu se intampla...el este imaginat...
vorbeste-mi domne despre nimic? oare ce poti sa-mi spui? ca afara ar fi frumos sa fie soare cand in casa e plin de nori? ca daca stranut asta inseamna ca am si racit? sau ce mama dracului si a ingerului se intampla?
nimic, doamna, nimic
unde e acest nimic cand in toata aceasta avalansa se intampla o neordine?
suparata, trista, bolnava ... nebuna si putin apatica la tot ce e azi...
credincioasa, suspicioasa si... intamplator, din nou bolnava!
ne-am pierdut in lume dupa botezul de la 6 saptamani. am inceput sa intram in normal... am parasit salbaticia pantecului matern si am intrat in toata aceasta revolta numita lume...
basme, domne, basme!!
astept, intre asternuturi si pereti pictati cu amintiri, povesti... povestea vietii tale...povestea lui, a ei, a celor doi indragostiti de pe banca din spatele catedralei cu o singura religie si mai multi preoti... astept povesti despre gandurile din mine...care se opresc in propriul meu pantec.
suferinta o nastem noi, dar durerea o primim... cu primul tipat pana la ultimul... ne sunt daruite, de Cel ce ne e Tata...
de ce? acum... nu mai vreau sa stiu... te impaci cu durerile. incerci sa le oferi alternative, sa le ascunzi indizolvarea medicamentelor, sa le amagesti cu amorteli, sa le mesteci intre coapse si sa le ignori atunci cand ele devin insuportabile...
am nevoie de o noua viata! de nascut m-am nascut, dar viata in care m-am nascut e "nimic"...
"nu sti ce e viata!!!" nu stiu. am sange regal in mine. parintii mei se trag din regi si regine. ne ascundem in vagauna padurii si ne ducem viata de regi asa cum stim noi mai bine...flamanzind... nu stiu ce e viata pentru ca m-au tinut in puf, pe paturi pline de perne, cu struguri si portocale cand ne ascundeam de regim...
ma imbraca mama in rochitele ei cu volane sau din matase cand eram prunc...si alergam libera printre copaci... tata ma ducea la calarit pe mine si pe fratele meu. aveam chiar si un cal, se numea "vifor". murise de batranete, dar nu in curtea casei noastre... bunicu m-a invatat sa trag cu arma si ma scotea la plimbare dupa iepuri...
diminetile le petreceam la gura sobei, cu bunica. beam ceai din flori de mar si mancam turta dulce. mama imi impletea parul, iar seara imi canta ca sa adorm.
toate acestea au fost copilaria mea, frumoasa, dar trista... ne ascundeam. acum e la fel. nimeni nu te cunoaste. nimeni nu stie cine esti cu adevarat. pentru ei sangele e acelasi cand porti masti ca si ei...
nu stiu ce e viata!!! dar voi, ce ma acuzati in disperarea voastra si in luciditatea unui comportament josnic si superior credeti ca stiti?
mi-e sila de voi....de mine ... de tot... mi-e rau de la voi!!!
in limitele bunului simt si a normalului firesc conceput de toti... iti dai seama ca in situatii de rara sensibilitate totul nu se intampla...el este imaginat...
asta e pentru voi! sa ma puteti invidia pentru simplul fapt ca eu n-am trait ca voi, acuzatori de 2 bani!!!
invatati sa va priviti in oglinda, nu chipul plin de riduri si cearcane ca nu dormiti, ci trecutul in adevartul sau sens... sa prindeti viata si sa nu mai alergati dupa materialitati cotidiene...pentru ca nu ele te fac om!!! iar voi pentru mine nu sunteti oameni!!!
[cu dedicatie pentru cei ce stiu ce e viata!!!]
-----------------------------------------------
rautatea din mine e acuta... boala o simt in orice bucata din mine... iar sentimentele pentru lume sunt spurcate...
-----------------------------------------------
No comments:
Post a Comment